Cariera mea de kinetoterapeut și personal trainer a a început cu mine. Am fost primul meu „client”, muncind pentru visul meu am fost foarte dură cu mine.

Totul a început în perioada liceului, având probleme de sănătate și câteva kilograme în plus (vreo 10) am fost propusă pentru operație și corset. Am avut o combinație între scolioză dubla S stânga și o hiperlordoză lombară. Acest lucru m-a speriat foarte tare... corsetul fiind un impediment între mine și aspectul meu fizic „după ce că sunt grăsuță acum corsetul mă va face dublă ”. Această frază m-a motivat în primul rând să mă schimb eu cu totul, apoi să-i ajut și pe cei din jur.

După examenul de bacalaureat m-am hotărât să fac „Kinetoterapie”, mă asociam foarte mult cu acest termen și mi-am zis: „Eu trebuie să fac asta”. Am dat la Facultatea de Medicină și la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane. La medicină îmi doream să fiu medic obstetrician pentru că iubesc copii și mi-ar fi plăcut să aduc copii pe lume, dar acest lucru nu s-a materializat. În schimb, am devenit educator prenatal Lamaze ceea ce m-a împlinit şi consider că mi se potriveşte mult mai bine. Ador să informez şi să ajut oamenii pentru a lua decizii în cunoştinţă de cauză.

La Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane, „Kinetoterapie”, am fost foarte încântată, îmi vedeam visul cu ochii. Îmi doream un corp şi un spate frumos şi armonios care să mă ajute şi să mă susţină în viaţa de zi cu zi. Acest lucru s-a întâmplat destul de greu.

Înainte de a începe facultatea, am urmat cursul de terapie manuală japoneză Yumeiho, iar din acel moment, viaţa mea s-a schimbat. Durerile mele au dispărut, iar coloana şi postura mea se îndrepta pe zi ce trecea.

În primii doi ani de facultate aveam aproximativ 18 ore de sport pe săptămână. Deja începeam să am condiţie fizică şi îmi doream tot mai mult şi o viaţă de sportiv. Aşa am făcut cunoştinţă cu Federaţia Sportul pentru Toţi şi am intrat în lumea fitnessului şi al aerobicului. Apoi am absolvit şi cursul de tehnician nutriţionist ştiind că cele trei calificări ale mele se îmbină foarte bine: Suflet / Trup, Atitudine / Postură, Alimentaţie / Hrană.
Lucrând cu persoane cu afecţiuni posturale şi nu numai, am observat că recuperarea, medicală este mai rapidă dacă privim pacientul ca pe un „sportiv la început de drum”. Totul începe de la zero pentru toată lumea, iar cu voinţă, excerciţiu şi muncă de echipă (terapeut – antrenor/pacient-client), cazurile se rezolvă mult mai uşor şi rezultatele nu întârzie să apară.
Activităţile care le desfăşor eu la Josephine Clinic sunt personalizate după:
➢ Dorinţele pacientului/clientului
➢ Caz clinic/aspect fizic
➢ Patologii (paraformisme/dismorfisme)
➢ Aptitudini motrice
➢ Stil de viaţă
➢ Temperament
➢ Şi nu în ultimul rând prin stabilirea obiectivelor pe o durată determinată de timp.

„Dacă îţi place ceea ce faci, nu vei munci nici o singură zi din viaţa ta”. Confucius

Vă aştept cu drag la Josephine Clinic pentru a vă ajuta să aveţi o viaţă mai fericită și lipsită de stress. Să împărtăşim dragostea pentru mişcare, optimismul şi buna dispoziţie, utilizând cunoştinţele şi experienţele dobândite până în prezent.

EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ:
2010 – până în prezent – terapeut masaj Yumeiho
2012 - până în prezent – instructor aerobic – fitness
2012 - până în prezent – kinetoterapeut, motricitate specială
2014 - până în prezent - educator prenatal Lamaze
2014 - până în prezent – personal trainer, instructor Pilates, toate la ASC Clinic, actual Josephine Clinique, Brașov

EDUCAŢIE ŞI FORMARE:
2015 – certificare în Aquashape eliberat de Fitness Scandinavia
2015 – certificat Instructor fitness eliberat de Fitness Scandinavia
2014 – atestat pentru Ultimate Pilates, Fitness Scandinavia
2014 – certificat de absolvire Instructor de aerobic – fitness
2013 – atestat de Educator prenatal Lamaze, eliberat de Lamaze International
2013 – curs Tehnician nutriţionist cu certificare CNFPA, Centru de medicină integrativă Josephine Clinique – Braşov.
2013 – certificat atestat Steel tonic
2012 – prima certificare instructor sportiv “Sportul pentru toți”
2009 -2012 - Universitatea Transilvania, Factultatea de Educația Fizică și Sporturi Montane, specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială
2009 – atestat de absolvire a cursului de inițiere în terapia Yumeiho eliberat de Societatea Română de Yumeiho
2009 – liceul „Constantin Brâncoveanu”, Brașov, specializarea Științe Sociale